Anul 2009 a reprezentat pentru Romprest Servicii Integrate momentul creării unei noi imagini puternice și independente. Datorită consolidării pe piață a serviciilor integrate, acest segment inițial alipit Companiei Romprest Service a ajuns să-și creeze și totodată să-și consolideze în scurt timp o identitate proprie, astfel luând naștere Romprest Servicii Integrate (RSI).
Romprest Servicii Integrate are ca prim scop oferirea de soluții calitative și inovative, pretabile pentru orice afacere și de a fi alături de clienții săi din toată țara într-un parteneriat de succes.
Romprest Servicii Integrate activează pe piața românească în 4 divizii importante: facility management, servicii profesionale de curățenie, spații verzi și servicii DDD.
Administrarea unui pachet de servicii ca o operațiune care să funcționeze fără sincope, cu o excelentă orientare către piață și un angajament către comunitate — toate acestea fără a se pierde din vedere scopul final — reprezintă astăzi o provocare mai mare ca oricând. Acesta este motivul pentru care Romprest Servicii Integrate lucrează îndeaproape cu beneficiarii finali ai pachetului de servicii – punem întrebări … ascultăm răspunsurile. Când RSI se gândește la pachetul de servicii, vede mai mult decât serviciul în sine. Când se face evaluarea potențialului pe termen lung, se iau în considerare și aspectele conexe, punctele forte, misiunea și locul pe care îl ocupă în viața social-culturală a comunității.